Partidul Republican Partidul Republican
Pentru ultimele noutati:
Prima pagina Centrul de presa Intra in echipa Forum Contact

DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE PRIVIND MODIFICAREA REFERENDUMULUI NU POATE FI APLICATA REFERENDUMULUI DIN 19 MAI 2007

Pentru orice act normativ de natura civila se aplica principiul neretroactivitatii legii, ceea ce inseamna, ca prevederile noi legi de desfasurare a referendumului nu se pot aplica unui proces deja inceput.


Actiunea de suspendare si demitere prin Referendum, poate fi considerata ca a inceput ,daca nu la data sesizarii Parlamentului de catre PSD, cu cererea de suspendare a Presedintelui, cel mai tarziu la data suspendarii acestuia de catre Parlament.


Cu alte cuvinte procesul suspendarii si demiterii Presedintelui are mai multe faze, respectiv:


1. Cererea adresata Parlamentului de catre PSD, in vederea suspendarii Presedintelui;


2. Avizul consultativ al Curtii Constitutionale;


3. Votul parlamentului privnd suspendarea Presedintelui Traian Basescu;


4.Referendumul la care se va hotari de catre popor daca Presedintele va fi demis sau nu.


Aceste etape s-au derulat sub imperiul legii vechi privind referendumul, ca atare nu trebuie confundata intrarea in vigoare a unui act normativ(legea) cu momentul aplicarii sale.


Conchid: Legea privind modificarea Referendumului si a efectelor sale se va aplica referendumurilor viitoare celui din data de 19 mai 2007.


conf.univ.dr.avocat Gheorghe DINU


Presedintele partidului REPUBLICAN

« toata lista

 

Despre partid

» Manifest
» Statut
» Program
» Organigrama
» Biografia Presedintelui
» Starea Natiunii
» Frica societatii

Aici puteti descarca formulare utile, documente, siglele partidului:

» Descarca documente
» Adrese utile

Pregateste eveniment
Organizeaza un eveniment la tine in localitate.
Adeziunea
Alege un partid pentru tine. Pentru Romania.
Contacteaza partidul
Contacteaza acum Partidul
Republican din localitatea ta
Sponsorizari
Contributia ta cu numai 1 euro
este foarte importanta.

Forum

Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/republic/public_html/ke_opinie_box.php on line 65



» Galerie foto

» Video

Control panel       Email panel